top of page

Despre Noi

Suntem o afacere de Familie din Dumbrăvița.

Comercializăm doar carne de vită.

Macelaria Bibart Dumbravita, Carne de Vita Timisoara, Black Angus, Macelaria Timisoara, Carne Vita B2B
Macelaria Bibart Dumbravita, Carne de Vita Timisoara, Black Angus, Macelaria Timisoara, Carne Vita B2B
Macelaria Bibart Dumbravita, Carne de Vita Timisoara, Black Angus, Macelaria Timisoara, Carne Vita B2B

Marius Bibarț ne împărtășește povestea afacerii noastre:

Am început în 2019, lucrând în domeniu, când a început mama mea, apoi am urmat eu în pandemie.

Am început afacerea proprie când eu m-am lăsat de facultate ca să fac asta.

Am început umil, doar noi doi.

Nu a fost o decizie ușoară pentru mine și nici pentru mama mea, care voia să mă vadă, la fel ca pe fratele meu, cu facultate terminată și care își dorea și își dorește să ajungem oameni buni și apreciați, însă eu am simțit că asta trebuie să fac pentru ca toată familia să aibă de câștigat în timp.

Nu a fost ușor, însă am avut succes și ne-am dezvoltat treptat, reușind să onorăm comenzile restaurantelor de la acea vreme, cu care mai colaborăm și azi.

Făceam naveta de la 45 de km; veneam la 7 la măcelărie și pregăteam vitrinele, iar la final de program începeam să strângem și să facem curățenie.

 

Țin minte cum ajungeam acasă, iar tatăl meu spunea că noi venim ca la hotel.

Munceam atât de mult încât aveam febră musculară la brațe, iar uneori mă trezeam noaptea de durere.

Dimineața, când mă spălam pe dinți, îmi tremura periuța în mână.

Asta, însă, e istorie și intră în categoria "sacrificii care trebuiesc făcute". Acum nu mai sunt singurul care tranșează, iar munca este augmentată de mașini profesionale de bună calitate.

Clienți Mulțumiți

Testimoniale

Curatenie, carne prospătă și de top.
Personal fain!
Recomand cu încredere!
Recenzie Google Maps
Calitate superioara la toate produsele pe care le-am încercat, nu se compară nici pe departe cu ce e în supermarketuri. Foarte amabili, băiatul și cu doamna care servesc.  Recomand și sper sa cumpere cât mai multa lume de aici! ❤️
Recenzie Google Maps
Locație excelentă, produse care revolutionează carnea de vită și nu numai. Prezentare frumoasă, produse proaspete și de cea mai înalta calitate.
Recenzie Google Maps
Sunt din Oradea și apreciez calitatea produselor și a sevirii.
Recenzie Google Maps
Gust autentic și prospețime. Recomand cu căldură! Nu mai spun despre amabilitatea personalului și aspectul curat și profesional al măcelăriei pe ansamblu.
Recenzie Google Maps

Recomand cu mare drag! Carne proaspata cu o gama foarte variata! personal foarte amabil!​

Recenzie Facebook

Succesul in numere

533%

Creștere

Vânzările au crescut de la 651.000 ron, la 4.126.805 ron, din 2021 până în 2024

82

Clienți b2b mulțumiți

Cele mai apreciate restaurante din oraș apelează la noi

Macelaria Bibart Dumbravita, Carne de Vita Timisoara, Black Angus, Macelaria Timisoara, Carne Vita B2B

6

Ani de experiență

De 4 ani, lucrăm în fiecare zi în măcelarie, de la lucrători în domeniu la deținători de business

No secret ingredient, just plants.

It's all about protein, fat and flavor. Nature did its part. We just found a way to turn it into a delectable cheese.

Use this space to promote the business, its products or its services. Help people become familiar with the business and its offerings, creating a sense of connection and trust. Focus on what makes the business unique and how users can benefit from choosing it.

Macelaria Bibart Dumbravita, Carne de Vita Timisoara, Black Angus, Macelaria Timisoara, Carne Vita B2B

Contact

Merchant? Chef? Beef lover?
We are always looking for new partnerships.

Dacă, din orice motiv, preferi să nu ne suni sau să ne trimiți un mesaj pe WhatsApp, completează formularul de mai jos și vom reveni noi la tine.

Locație

Strada Conac 8A, Dumbrăvița 

contact@macelariabibart.to

0748 217 663 - Marius

0740 226 768 - Carmen

Macelaria Bibart Dumbravita, Carne de Vita Timisoara, Black Angus, Macelaria Timisoara, Carne Vita B2B
bottom of page